Foarte des ne întâlnim cu stăpâni care ne întreabă: dar de ce trebuie câinele meu să aibă microcip? De ce trebuie să fie înregistrat în RECS (Registru de Evidență al Câinilor cu Stăpân)?
Răspunsul este foarte simplu… în cazul în care câinele nu are microcip și nu este înregistrat, atunci acesta este (conform legii) „un câine FĂRĂ stăpân”. Dacă se pierde, dacă este furat, dacă este capturat ș.a.m.d., numai din binevoința celui care are câinele tău îl puteți recupera. Dacă nu vrea să ți-l dea înapoi, nu ai ce să faci atâta timp cât câinele nu este înregistrat pe numele tău.
Am găsit de foarte multe ori câini care aveau microcip, dar nu erau înregistrați în RECS, așa că pentru siguranța ta și a cățelului mergeți la un cabinet veterinar cu carnetul de sănătate al câinelui sau cu animăluțul tău pentru a fi verificată înregistrarea (aceasta se verifică gratuit).